Nebunii n-au înțelepciune,
Lor nu le place-nvățătura,
Ei nu trăiesc în fapte bune,
Prea sunt mulțumiți de sine,
Nu sunt îmbrăcați cu-armura,
Fiindcă nu cunosc Scriptura.

Nebunii nu cunosc prudența,
Prea de tot ei sunt naivi,
N-au cum să țină cadența,
Sunt prea adânciți în ceața
Ce-i împotmolește în gâlcevi
Ce aduc adesea jalnice isprăvi.

Bârfe răspândește adesea,
El singur își tulbură casa,
Pare c-ar fi tras la măsea
Și nicidecum nu obosea,
Orice-ai zice-l ofensa,
Tot ce-i bun el inversa.

Chiar argint dac-ar avea,
Să își cumpere înțelepciune,
El în hohot tot râdea
Și la nimic nu-i folosea,
Că n-are minte de mai bine,
Doar prostii mereu compune.

Tatăl lui nu are bucurie,
Nu poate să fie fericit
Când vede la fiul prostie,
În loc de evlavie mândrie,
Când se vede disprețuit
De cel ce atât l-a iubit.

Nebunu-și disprețuiește mama,
Face necaz celei ce l-a crescut,
La învățătura ei nu ia seama,
Și-asupra familiei vine blama,
Dar el e cu mintea pierdut
Și cu duhu-i atât de-abătut.

Pentru spatele nebunului
Nuiaua să fie folosită
S-aducă curmarea răului,
S-aducă ușurarea greului
Când el prea tare s-agită
Și pe toți îi duce-n ispită.

Nu-i vorbi celui nebun
Sigur el te va nesocoti,
Se-nfoaie ca și-un taifun,
Urlă tare ca un căpcăun,
Doar laude de-i vei rosti
Poate că s-ar potoli.

De-i răspunzi la nebunie
Te vei asemăna cu el
Și-ar fi o mare ironie...
Doar ești om de omenie
Nu e cazul să fii rebel,
Tu n-ai nimic la cerebel.

Dar răspunde-i să nu creadă
C-ar fi cumva înțelept,
Că e cap și nu e coadă,
Că-i isteț și nu-i corvoadă,
Că la minte-ar fi deștept,
El ce judecă nedrept.

Prin nebuni să nu transmiți
Niciodată vreun mesaj
C-atunci grav te compromiți,
Faci rușine printre sfinți.
Cu nebunu-n anturaj
Ai s-ajungi în derapaj.

Nebunia nu se poate scoate
Nicidecum cu pisălogul.
Dumnezeu din Cer, El poate
Pe nebun să-l mai deștepte
Să-i înalțe și lui pragul
Și să-i întindă toiagul.

Nebunul aduce multă rușine
Pentru toți ai lui din casă.
De la rău el nu se abține,
Nu-i în stare de vreun bine,
Nu-i cuminte nici la masă...
Ce să faci cu el la coasă.

Nebunii glumesc cu păcatul
Nu se abat nicicum de la rău.
Rău pot vedea doar pe altul.
Ei nu se-mpacă cu faptul
Că trebuie să-nvingi eul tău
Pentru a primi apoi harul Său.

Omul fără minte risipește,
Nimic el nu poate s-adune.
Mândria pe el îl oprește,
Spre Domnul nu propășește,
Soarele mereu îi apune,
Fără să facă fapte bune.

Înțelepciunea este izvorul vieții
Ce-adapă mereu pe cei însetați
Ce-or ajunge la poarta cetății
Să se bucure împreună cu frații,
Prin sângele jertfei albiți și curați,
În lupta credinței de Duhul mânați.
Amin.
(Joi, 26 martie 2020)